Apicultura bănățeană

Actul de naștere al apiculturii bănățene a fost consfințit prin publicarea la Viena in anul 1785 de către dr. Ioan Molnar-Piuariu a primei cărți de creștere a albinelor in limba romană intitulată "Economia stupilor", lucrare ce a avut darul de a marca începutul apiculturii sistematice în țara noastră.

Un alt dascăl al apiculturii bănățene, adept al sistematizării stupului a fost prof. Ioan Tomici din comuna Vărădia, din Caraș care în anul 1823 a scris și tipărit în limba română la Budapesta o altă carte despre apicultura intitulată: "Cultura albinelor" sau "Invățături despre ținerea stupilor cu magaținuri pentru toate părțile". Tot el este fondatorul primei școli de albinărit inființată la Lugoj. Neculai Grand din Buziaș și Vichente Schelejan din Timișoara au stimulat inițiativa fondării primei organizații apicole din România sub denumirea de "Reuniunea apicultorilor bănățeni". Animatorul celei dintâi asociații de stupari români care poate fi considerat drept părintele apiculturii românesti a fost învățătorul bănățean Neculai Grand care sprijinit de de 60 de stupari mai apropiați din zonă și autoritățile locale în octombrie 1872 s-au întrunit și au hotărât înființarea organizației

Un alt promotor al stupăritului modern din Banat și membru marcant al primei reuniuni bănățene a fost Vichentie Schelejan din Timișoara a cărui contribuție la patrimoniul apicol român constă în: este premergătorul brazilianului de origine germană Hannemann în inventarea și folosirea înca din anul 1859 a gratiei despărțitoare pentru separarea mătcilor prezentând-o ca pe o metodă proprie la congresul al-XVIII-lea al apicultorilor germani de la Salzburg din anul 1872 și în adunările renuniunii înființate în 1873 la Buziaș. De un prestigiu deosebit s-a bucurat apicultura bănățeană și peste hotarele imperiului austro-ungar din vremea aceea obținând la expoziția internațională de știință și industrie organizată la Bruxelles în anul 1888 medalia de aur pentru exponatele apicole bănățene. În această perioadă au luat ființă în Banat și două redacții pentru editarea unor reviste de informare apicolă.

În anul 1892, după transferarea organizației la Budapesta, un număr de 250 de apicultori s-au organizat într-o nouă asociație cu sediul la Timișoara, sub denumirea de "Asociația Apicolă Bănățeană". În anul 1911 numărul stuparilor din Banat a ajuns la 3.378, cu 41.527 familii de albine, din care 21.096 adăpostite deja în lăzi sistematice si 20.431 în cosnițe.